Noutati


  • Comments: 0
  • in Noutati
  • Visits: 1413
  • Last Modified: 04 July 2013 14:11

OBLIGATIVITATEA PROCEDURII PREALABILE A MEDIERII


Medierea este o activitate de interes public.

Potrivit art. 2 din Legea 192/2006, privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile ulterioare, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.

Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei adresata de mediator ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal de neprezentare, care se depune la dosarul instanţei.

Potrivit art.60 indice 1, coroborat cu art.64, alin.1 din legea 192/2006, privind medierea, cu modificarile ulterioare, incepand cu data de 1 august 2013, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, in urmatoarele cazuri:

- litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, (cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă; a acţiunilor referitoare la registrul comerţului; a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedurile contencioase din Codul Civil referitoare la ordonanta de plata sau la procedura cererilor cu valoare pana la 10.000 lei inclusiv .
 
- dreptul familiei (continuarea căsătoriei; partajul de bunuri comune; exerciţiul drepturilor părinteşti; stabilirea domiciliului copiilor; contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor; orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.)

- litigiile privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
- protecţia consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
- litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
- în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

Sursa: Legea 192/2006, privind medierea cu modificarile ulterioare.

Autor: Mediator Jurist Turcu Silviu-Bogdan


Share
  • Twitter
  • del.icio.us
  • Digg
  • Facebook
  • Technorati
  • Reddit
  • Yahoo Buzz
  • StumbleUpon

No Comments Yet...

Info! Sorry only registered and logged in users can post comments. Please sign in or register.